''DURERI ASCUNSE''

Sunt flori care-şi înclină boiul şi mor topite de visare,
Mai sunt şi ochi ce plâng în noapte şi-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai ştie?
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Şi totuşi veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioşi, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, şi azi vîrtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale…

Ca ei, ţii minte, stam alături…Dar tu nu poţi să mai ţii minte:
Ochii închişi nu mai visează şi foile ce mai-nainte
Erau o floare roşie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viaţa re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.

Aşa mor florile-n neştire, aşa-şi sting ochii buni lumina
Şi-n preajma vieţii care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?…