Ne uram fara sa stim de ce!

Ma intreb daca mai exista ceva in lumea asta in afara de suspiciuni, reprosuri, suparari, invidii, prostie, nepasare, interseze si ganduri rele. Ma incapatanez sa cred ca exista ceva bun, orice, macar 1% din tot ce se intampla.
E o incapatanare prosteasca, din cate vad. Fiecare greseste, poate unii mai mult, altii mai putin, depinde de context, de imprejurare, de mentalitatea fiecaruia, de ceea ce gandeste in clipa aceea, de ce simte, de cat de sensibil este.Nu e un capat de lume, fiecare om poate trece peste enervare, peste vorbe aiurea, peste gesturi iesite din comun, dar asta nu inseamna sa iti bati joc
de cineva, sa-l desconsideri, sa-l faci sa se simta extrem de prost, cu toate ca si tu, ca persoana ai gresit.
Nimeni nu este de vina pentru ca nu poti ajunge acolo unde vrei, nimeni nu e resposabil pentru ca altii, care sunt mai presus, vor sa fie totul asa. Nu trebuie sa confunzi lucrurile, trebuie sa-ti dai seama ca exista oameni care iti vor si binele. Intr-adevar, e greu de acceptat si bataia de joc, si indiferenta unora care se cred mai presus, de fapt, tot ce se intampla e greu de acceptat. Ne razbunam unii pe altii din cauza ca suntem umiliti, ca suntem tratati mai prejos decat meritam sa fim.
Nu pot spune decat ca e trist, tot ce se intampla mi se pare o mare
nedreptate. Ce ar fi daca totul ar decurge in ordine, asa cum ar trebui sa fie, asa cum am vrea sa fie, asa cum meritam sa fie? Poate ar fi prea perfect si atunci ne complacem in situatiile date.
Si, cat de departe mai poti merge, cat mai poti crede ca si pentru tine exista ceva frumos? Deziluzii, dezamagiri, impacari, totul e trecator, chiar si noi insine. Ne consumam fiecare clipa cu rautati si asta din cauza ca altii se comporta inadecvat cu noi. Avem impresia ca putem fi macar unul mai presus altuia, cand de fapt suntem in aceeasi situatie.
Lumea asta care ne inraieste ne face uneori sa nu mai tinem cont de cum suntem, de ce am vrea sa fie in viata
noastra si atunci simtim ca toata ura care ne apasa, care constrange un suflet sa se inchida in el, nu face decat sa evapore ceva frumos, ceva la care tii, ceva care e uneori numai pentru tine.
Si atunci te tot gandesti daca mai meriti ceva, daca nu cumva ai gresit prea mult in lumea asta nenorocita care nu ti-a dat decat suferinta. Care ar fi raspunsul pentru tot ce se intampla?
Care ar fi raspunsul pentru viata asta chinuita in care ai parte numai de umilinte si alora, mai prejos decat tine, le este foarte bine? As vrea sa gasesc macar raspunsul la intrebarea asta, doar atat.

oricat de chinuita ar fi viata,sunt si clipe frumoase pe care trebuie sa le savurezi la maxim,sa faci in asa fel ca aceste clipe sa le estompeze pe cele care ti-au dat comaruri...si cel mai important e sa poti fi in continuare tu insati,sa lasi in urma umilintele.

ok....care e definitia cuvantului ''ura''? E acel sentiment puternic...incontrolabil...de dusmanie fata de cineva!!! daca ajungem sa simtim acest ...sentiment...e cam... Ura nu ne afecteaza decat pe noi insine. E adevarat exista rautate, invidie suspiciune...si tot ce ai enumerat tu Ady...in jurul nostru. Dar ura cred ca e ceva mult mai...ceva ce nu cred ca ar trebui sa simtim....atat timp cat ne putem umple sufletul cu multe alte sentimente pozitive. Eu nu cred ca am urat vreodata pe cineva....si nu incerc acum doar sa par..''perfecta'' spun doar ce simt...si ce gandesc.Desi au fost persoane care mi-au facut mult rau....au avut roluri decisive in parcursul vietii mele... si nu in cel mai placut mod. Nu am urat niciodata pe nimeni poate am simtit o oarecare suparare... o stare de nemultumire,acel sentiment de...neintelegere.Si intodeauna am fost convinsa...ca si eu am contribut destul de mult...cu deciziile mele...gresite.Nu cred ca ne poate afecta rautatea din jur....si ura unora atat timp cat nu...luam parte in ele.Cel putin nu atat de mult!! Poate sunt naiva...dar prefer sa cred ca oamenii nu urasc pe cei din jur...si ca deseori o poate confunda cu o...suparare mai profunda