TIMPUL SI IUBIREA

Cu multi ani in urma, sentimente precum Iubirea, Tristetea sau Fericirea aveau chip de om si incercau sa isi duca existenta impreuna, in armonie. Asadar, acestea alaturi de Intelepciune, traiau fericite pe o insula.

Intr-o zi insa, toate sentimentele au aflat ca insula se va scufunda, asa ca au decis sa isi construiasca barci pentru a supravietui. Astfel ca, fiecare sentiment a inceput sa isi construiasca o barca, cu exceptia Iubirii. Iubirea vroia sa ramana pe insula pana in ultimul moment, pastrandu-si speranta ca totul intr-un final, va fi bine.

Cand insula aproape se scufundase, Iubirea a decis sa ceara ajutor. Se indrepta mai intai spre Bogatie. Aceasta isi construise o barca maiestoasa si destul de incapatoare pentru a primi toate sentimentele. Asadar, Iubirea o intreba: “Bogatie, ma poti lua si pe mine cu tine?”, insa Bogatia ii raspunse: “Nu, nu pot. Este prea mult aur si argint in barca mea, asa ca nu mai este loc si pentru tine.”

Iubirea se indrepta apoi catre Vanitate. Vanitatea avea o barca superba, iar Iubirea ii ceru ajutorul: “Vanitate, te rog sa ma ajuti!”, insa aceasta ii raspunse: “Nu pot sa te ajut, Iubire. Esti toata uda si murdara si imi poti distruge barca.”

Pe langa Iubire tocmai trecea Tristetea, asa ca Iubirea incerca sa gaseasca ajutor la aceasta: “Tristete, te rog, lasa-ma sa merg cu tine!”, insa Tristetea nu era dispusa sa o ajute: “Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa fiu singura.”

Pana si Fericirea trecu pe langa Iubire, insa era atat de fericita incat nici macar nu auzi strigatele disperate ale acesteia.

Deodata insa, se auzi o voce: “Vino, Iubire, te voi lua in barca mea!”. Era un batran. Iubirea insa era asa de entuziasmata ca a fost salvata, incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama sau unde o duce. Odata ajuns la mal, batranul o lasa pe Iubire pe uscat si pleca imediat mai departe.

Realizand cat de multe ii datora batranului, Iubirea o intreba pe Intelepciune: “Cine m-a ajutat?”. Intelepciunea ii raspunse: “A fost Timpul”. “Timpul? Dar de ce m-a ajutat tocmai Timpul?”, continua Iubirea.

Intelepciunea zambi plina de maturitate si ii spuse: ”Pentru ca numai Timpul este capabil sa realizeze cat de valoroasa este Iubirea

Iubirea in forma ei pura este perfecta. Iubirea de dincolo de material, iubirea care izvoreste din adancuri fara sa tina seama de umbrele care o inconjoara, aceea este iubirea pura. Credem ca daca persoana sau obiectul la care tinem sunt perfecte atunci si iubirea noastra va fi la fel si va dainui pururea. Aceasta iubire este materiala, este vizuala, este emotie cu iz de iubire.

Odata, cu mult timp in urma toate sentimentele
si calitatile umane se aflau intr-un loc secret
pe pamant.
Cand Plictiseala a cascat a treia oara,
Nebunia, mereu nebuna, a zis:
-”Hai sa jucam un joc !... de-a v-ati ascunsa! “.
Cine se ascunde mai bine va fi castigatorul sentimentelor.
Intriga a ridicat din spranceana dreapta, dar Curiozitatea, care nu putea sa se abtina, a intrebat:- ” De-a v-ati ascunsa? Ce joc mai este si acesta? ”
“-Acesta este un joc, (a inceput sa explice Nebunia ) in care eu o sa imi acopar ochii si o sa numar pana la un million, pana voi va ascundeti.Cand am terminat de numarat voi pleca in cautarea voastra si pe cine nu gasesc acela va fi Catigatorul!”

Entuziasmul a inceput sa danseze de fericire, l-a urmat si Incantarea.
Norocul a sarit asa de tare incat le-a convins si pe Apatie si Suspiciune sa intre in joc, pe cele pe care nimic nu le interesa.

Dar, totusi, nu toti erau de acord sa intre in joc.

Adevarul nu a vrut sa se ascunda… si de ce s-ar ascunde?
Si asa, pana la urma, toti il vor gasi.
Orgoliul a zis ca este o idee stupida, ( l-a macinat gandul “ de ce nu s-a gandit el primul la aceast joc”).
Atentia nu vroia sa riste.

” Unu, doi, trei… “ a inceput sa numere Nebunia.

Prima s-a ascuns Lenea, care, evident, s-a aruncat dupa prima, si cea mai apropiata stanca pe care a vazut-o. Credinta a urcat in cer.
Depedenta s-a ascuns in umbra Succesului, care a reusit sa se ascunda chinuindu -se in varful celui mai inalt copac.
Daruirea nu se putea decide unde se va ascunde, fiindca fiecare loc ii se parea perfect, pentru unul din colegii ei. F
rumusetea a sarit in lacul cristalin.
Pe Rusine o vedeam privind din crapatura unui copac. Libertatea sia gasit locul in duhul vantului.
Egoismul si-a gasit ascunzatoare, dar… doar pentru el. Minciuna s-a ascuns si ea, pe fundul oceanului, ( minte, era la capatul curcubeului), iar Pasiunea s-a ascuns in craterul vulcanului.
Uitarea a uitat sa se ascunda, dar acest lucru nu e important.
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Iubirea, singura, nu si-a gasit inca ascunzatoarea, fiindca totul era ocupat. Apoi a privit si a vazut o gradina plina de trandafiri undes-a si ascuns, acoperindu- se cu boboci senzuali de trandafir.

”Un million! “a strigat Nebunia si a plecat in cautarea sentimentelor.

Prima a fost gasita Lenea, care, evident,era ascunsa dupa prima stanca, in scurt timp a auzit-o pe Credinta, care dezbatea subiecte de teologie cu Dumnezeu, dar Pasiunea a sarit din craterul vulcanului de frica. Intamplator s-a gasit acolo Dependenta, evident si Succesul. Egoismul nici nu trebuia cautat, singur a iesit din ascunzatoarea sa, in care s-a dovedit ca era un roi de albine. De asa multa cautare Nebuniei i s-a facut sete si asa a gasit Frumusetea, ascunsa in lacul cristalin.
Cu Suspiciunea era mai usor, fiindca ea nu putea sa se decida unde se va ascunde asa ca s-a proptit de o stanca in apropiere.

Astfel, Nebunia, incetul cu incetul a gasit aproape toate sentimentele.
Pe Talent l-a gasit ascuns in graul auriu, iar pe Minciuna la capatul curcubeului ( minte, pe fundul oceanului).Uitarea a uita ca s-a si jucat ceva…

Dar... pe Iubire nu putea sa o gaseasca…

Nebunia cautase peste tot, si deveni deja nervoasa, cand… a privit catre gradina cu trandafiri.
A intrat in gradina, si de nervi si neputinta a inceput sa loveasca cu mainile trandafirii.
Dintr-o data se auzi un strigat tare si dureros. Spinii trandafirilor au zgariat ochii Iubirii.
Nebunia nu stia ce sa mai faca……a gasit castigatorul, sentimental cel mai puternic , dar Iubirea a devenit oarba.
A plans si a rugat-o pe Iubire sa o ierte, luand decizia ca vesnic sa o insoteasca si sa o ajute.

Asa ca Iubirea a devenit castigatorul sentimentelor, dar a devenit oarba, iar Nebunia o insoteste peste tot.

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras..
Si a inceput sa le spuna trecatorilor ca el are cea mai perfecta inima din imprejurimi.Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o multime de oameni, si toti ii admirau inima, care era intradevar foarte perfecta.Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura,nici o pata.Da,toti au cazut de acord, ca era cea mai perfecta inima pe care au vazut-o vreodata.Tanarul era foarte mandru de inima lui,si nu contenea sa se laude singur cu ea.Cand deodata din multime s-a apropiat un batranel, si cu glas linistit el a rostit ca pentru sine:
-Si totusi perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului,au inceput sa isi intoarca privirile spre inima batranelului
pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui.Era o inima puternica, ale carei batei ritmate se auzeau pana departe.Dar era o inima plina de cicatrice,locuri unde bucati din inima fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, ba mai mult din loc in loc lipseau bucati intregi din inima batranelului,rani largi deschise si inca sangerande,tanarul si-a ridicat privirea si i-a spus razand batranelului:
-Cred ca glumesti batranelule..
priveste la inima mea..
-este perfecta !
pe cand a ta este toata o rana,numai suferinta,lacrimi si durere.
-Da, a spus bland batranelul..
Inima ta arata perfect,dar nu mi-as schimba niciodata inima mea, cu inima ta..
-Vezi tu tinere,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea..
-rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine,care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol din inima mea..
dar pentru ca bucatile de inima nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase pe care eu le pretuiesc nespus de mult..
deoarece imi aminteste de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine..
de multe ori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb..
acelea sunt ranile deschise din inima mea,a iubi pe cei din jurul tau,implica intotdeauna un oarecare risc..
si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor,ele imi amintesc de dragostea ce o port pana si pentru acesti oameni, si cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine, si sa imi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
-Intelegi acum dragul meu,care este adevarata frumusete a inimii..a incheiat zambind si cu glas domol batranelul.
-tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrajii scaldati in lacrimi.S-a apropiat apoi timid de batranel, si a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu mainile tremurande, si cu lacrimi in ochi..
Batranelul a primit bucata pe care a pus-o in inima lui..
a rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice, si a complectat inima tanarului..
se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta..dar care acum era mai frumoasa ca niciodata
fiindca in inima candva perfecta, pulsa de acum dragoste din inima batranelului.
o inima perfecta, dar lipsita de frumusete..cat de trist este sa mergi pe calea vietii, cu o inima perfecta in piept.