..slabiciuni umane..

Ceilalti lupi m-ar sfasia

daca ar sti ca urletul meu e,

in realitate, un plans…

(Octavian Paler)....






Pete de alb, lumina, pe negrul intuneric… vad, aud si simt, traiesc ca toti ceilalti oameni si seman cu ei. Gandesc, clocotit si dau adesea semen de intelepciune, pe care cei din jurul meu le admira sau le resping, cum le este firea… spun adesea adevarul si numai adevarul, ca si cum as purta mereu lipita de degete, nu propria.mi amprenta, ci desenul cercurilor unice pe care apasarea mea le.a intiparit pe coperta cartii sfinte. Un ecou imi sfasie si acum melcul urechii… ce se intampla cu culorile, acel zambet care nu mai aduce lumina si dimineata nu te mai imbie cu aroma cafelei proaspat turnata in ceasca? Degeaba cert timpul si prind in pioneze acele ceasornicului… cand, mergand pe strada, intorc capul sperand ca langa umar a rasarit dintr-o data, si va ramane pe veci acolo, unde.i este locul, cineva, Tu insuti, dar altfel, intr.un joc splendid in care Eu sunt Tu, Tu esti Eu, noi suntem noi. E iarna din nou, e frig, e alb, rar mai zaresti cate.o culoare si asta, doar in zambetul tau… privesc portretul de pe peretele sufletului meu, esti la fel ca atunci cand timpul ne.a impartit in doua. Imi zambesti si ne zambesti… intr.atat cat sa ma lupt cu miliarde de secunde pentru clipa mea si apoi, un alt milliard de clipe impreuna. Te.ai intrebat vreodata de ce suntem legati pe viata de doua cercuri… de ce nu poate inima sa bata doar o singura data? Daca inima ar bate doar o singura data, n.ar mai exista golurile dintre batai… iar daca aceste goluri nu ar exista, nu ar exista aceea zi, in care cineva sa vina sa le umple!