Compatibilitate si compromis

....Compatibilitatea nu este un dar cu care ne alegem atunci cand incepem o relatie. Ar fi mult prea simplu si fara niciun farmec. Compatibilitatea, intre doi oameni, intr-o relatie se construieste in timp. Uneori mai greu, alteori mai usor. Prima intrebare care-mi vine in minte este “de ce”? Cu unii parteneri ne potrivim mai bine, cu altii mai putin bine. Cu unii facem mai multe compromisuri, cu altii mai putine. Ma intreb, o relatie in care fac multe compromisuri este o relatie in care pot spune ca sunt compatibil cu celalalt? Cat va dura aceasta relatie? A renunta la tine pentru a fi cu celalalt, inseamna compatibilitate?
Din pacate, multe relatii asa se construiesc, pe compromis. Si tot asa se si sfarsesc.
Este perfect adevarat ca o relatie fara compromisuri nu este intotdeauna posibila. Da, dar cate? Pana unde? Cand este prea mult? Cu siguranta am mai afirmat ca sunt bune doar compromisurile care nu te frusteaza si cu care poti trai pe termen lung. Adevarat! Dar, zecile de compromisuri mici, cu care poti trai, nu te conduc oare in acelasi loc? Nu te trezesti intr-o zi, intrebandu-te “cine sunt eu”? “cine este omul de langa mine”?

Cu siguranta, numarul compromisurilor erodeaza o relatie. Stim ca parintii nostri sunt dovada vie a faptului ca o relatie durabila are la baza si compromisul. Diferenta dintre ei si noi este data de motivatia care statea la baza relatiilor atunci si acum. Atunci relatiile se nasteau pentru a intemeia o familie si pentru “a fi in randul lumii”, acum se nasc din dragoste romantica, si cam atat. Nu vreau sa spun ca atunci oamenii nu se iubeau, departe de mine gandul asta. Ceea ce vreau sa spun este ca nu erau atat de individualisti, traiau cu adevarat pentru un scop comun, pentru familie. Timpurile sunt altele acum, suntem mult mai preocupati de propria fericire, acesta nefiind un lucru rau.

In zilele noastre o relatie presupune un efort pentru a o intretine. In cazurile in care suntem nevoiti sa facem multe compromisuri, efortul este dublu.
Dar sunt si relatii in care cei doi sunt cu adevarat compatibili iar comprimisurile sunt arareori intalnite. Aceea, cred ca este adevarata compatibilitate. Aceea este o relatie intr-adevar functionala, cu putine sanse de a se eroda in timp. Este adevarat ca sunt mai mici sansele sa intalnesti pe cineva cu care sa fii atat de compatibil, intr-o lume atat de mare, dar nu este imposibil. Pana la urma compatibilitatea inseamna potrivire a celor doi din cat mai multe puncte de vedere si nu ar trebui sa aiba de-a face si cu teama de singuratate, teama de schimbare, complexele de inferioritate etc. Din pacate, multe relatii nepotrivite se nasca si “functioneaza” din motivele enumerate anterior, bazandu-se pe compromis.

Si atunci ma intreb, cat de valabila sau fiabila este o compatibilitate construita cu atatea compromisuri? Oare nu este doar o pacaleala care prelungeste inevitabilul?

.compromisul sub intelesul de concesie,nu e atat de umilitor.....hai sa vedem si partea alba a "magiei"......(sa facem si compromisul asta,in ai acorda si o "lumina" buna...compromisului) ..Ce ar fi viata fara compromisuri?
Cred ca facem toti compromisuri, vrem nu vrem...ca e vorba ca trebuie sa accepti sa mergi langa un nene mirositor in metrou si pana la faptul ca accepti sa iti vezi prietenul/prietenii de 3 ori pe saptamana pentru ca iti petreci toata viata la birou...numai compromisuri.
Sa spui ca nu faci compromisuri inseamna sa minti..viata in sine e un compromis............si la orice pas faci compromisuri!!!!